Alegerea şi evaluarea amplasamentului
Alegeţi partenerul potrivit pentru a găsi locaţia potrivită
Timp de decenii, TÜV SÜD este lider mondial în evaluarea şi selectarea locaţiilor pentru staţiile de alimentare cu benzină, precum şi a staţiilor de alimentare cu hidrogen care sunt integrate în locaţii convenţionale. Ne folosim experienţa în acest domeniu pentru a vă fi de ajutor în procesul de selectare a amplasării staţiilor de alimentare cu energie electrică, fie aceasta de alimentare cu curent alternativ, curent continuu sau încărcare inductivă. Cercetăm condiţiile reţelei electrice locale şi emitem documente de compatibilitate a reţelelor pentru autorităţile publice, urmând ca apoi să efectuăm simulări ale reţelei (pentru instalaţii mai mari, cum ar fi de 10 puncte de lucru la rând).
Serviciile noastre, pe scurt
- Facilitarea negocierilor cu autorităţile din domeniu şi cu proprietarii de terenuri pe care s-ar putea construi staţii de încărcare a vehiculelor electrice
- Analizarea efectelor unităţilor de încărcare asupra alimentării locale cu energie electrică şi a tensiunii acesteia şi efectuarea de studii asupra reţelelor de substituţie
- Analizarea fluxurilor de sarcină, a curenţilor de scurtcircuit şi a selectivităţii
- Pregătirea conceptelor pentru adoptarea unor măsuri eficiente din punct de vedere al costurilor aferente unei alimentari fiabile.
Beneficii
- Dovadă independentă a conformării la cerinţele legale
- Compatibilitate cu tipul de alimentare locală cu electricitate
- Conformarea la cerinţele impuse operatorului şi cu cerinţele de reglementare
- Reducerea riscului de acţiune în instanţă